Inteleapta doamna Simionescu, cunoscuta de noi sub numele de Sanda Marin, a adunat in cartea sa de bucate singurele retete care merita incercate. Si sunt acolo suficiente cat sa imi ajunga pentru intreaga viata.
Oricat ar fi lumea de mare si oricat ar fi de exotice si interesante retetele cu care ma bombardeaza zilnic emisiunile de televiziune si blogurile, mereu, dar mereu, ma voi intoarce la mancarea copilariei, singura capabila sa ma faca fericita.
Salata de sfecla cu linte verde si telemea
Mancarea copilariei mele a venit din cartea de bucate a doamnei Simionescu care a fost a bunicii si mai apoi a ajuns a mamei. Un volum gros cu paginile macinate de timp si de cautari, cu semne puse din loc in loc, mirosind a decenii de oale si cuptoare pline, purtand pe unele pagini amprentele femeilor din familia mea in ciocolata, suc de rosii, ulei …
Alaturi de cartile de colorat si cele de povesti cu care ma delectam in copilarie, carte de bucate cu coperti bleumarin a fost una dintre lecturile mele favorite. Am fost un copil ciudat si lacom si mintea mea a fost hranita din plin de paginile pline cu ilustratii si retete de prajituri fabuloase.
Era lipsurilor de tot felul a adaugat o tusa groasa poftelor si imaginatiei mele si a facut din cartea doamnei Simionescu o obsesie, un fel de refugiu cald, plin de speranta.
Salata consistenta cu gustul sau teluric, acru si sarat este una dintre favoritele mele
Nu stiu de ce toamna sunt atat de rascolita de amintiri. Nu stiu de ce ingredientele desuete imi amintesc de cartea de bucate cu coperti bleumarin. Dintre toate insa lintea este cea care are cel mai mult nevoie de intelepciunea adunata in ea, de aerul rece al toamnei si de o inima albastra.
Cand pe aragaz murmura lintea cu costita iar in dulap stau cutiile, borcanele si pungile cu diversele varietati de linte, ma simt aparata. Este un fel de garantie ca in saptamanile ce vor urma nimic rau nu se poate intampla.
Lintea fiarta, lintea batuta, cea cu slanina, chiftelele cu linte, supa de linte, salata cu linte, toate sunt posibile si odata cu ele voi avea protectia doamnei Simionescu. Si, cand buna doamna vegheaza asupra mea ma simt gata sa infrunt orice. Chiar si frigul.
De dragul acestei salate fierb de fiecare data mai multa sfecla si linte decat am nevoie
Am incercat multa vreme sa imi explic forta de seductie pe care cartea doamnei Simionescu a avut-o si inca o mai are asupra mea si cred ca am gasit raspunsul.
Sunt unele retete din care se aude un glas plin de intelepciune: “se pun după gust şi după posibilitate”, spune domnia sa undeva. Vocea nu se aude in carte decat rareori insa atunci cand o auzi este generoasa si rezonabila, se declara cu modestie un simplu ghid.
Doamna Simionescu imi spune cu un bland accent moldovenesc: “Ai bani? Te duce mintea? Mergi mai departe. Nu te opri aici.”
Sfanta carte a bucatariei romanesti nu este un sfarsit insa trebuie sa fie inceputul.
Am fost norocoasa. Am copilarind rasfoind volumul bunicii si mamei mele si stiu ca pana cand o sa mor am sa trec mai usor peste necazuri si tristeti daca o voi avea alaturi pe doamna Simionescu.
